Măștile cad cu repeziciune, realitatea cruntă despre Războiul din Ucraina iese la suprafață, mașinăria de propagandă începe să se replieze.
O analiză rece și tăioasă ca un bisturiu în The American Conservative sub semnătura lui Douglas MacGregor, colonel american în retragere, decorat pe câmpul de luptă, fost consilier la Pentagon în timpul administrației Trump, analiză pe care am tradus-o pentru cititorii ActiveNews.
*
Diogene, unul dintre faimoșii filosofi antici, credea că minciunile sunt monedă curentă în politică. Obișnuia să meargă ziua în amiaza mare, pe străzile Atenei, cu un felinar aprins în mână. Dacă era întrebat de ce face asta, Diogene răspundea că încearcă să găsească măcar un singur om cinstit în oraș.
A găsi un om cinstit astăzi, în Washington D.C., este cel puțin la fel de dificil. Diogene ar avea nevoie de câte o lanternă cu xenon în fiecare mână.
Cu toate acestea, mai există și scurte momente de transparență la instituțiile de la Washington.
După ce a mințit din greu timp de luni de zile despre originile și mersul războiului din Ucraina, presa pregătește acum opinia publică americană, britanică și din alte țări occidentale pentru colapsul militar ucrainean.
Trebuia să o facă de mult timp.
Presa occidentală a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru a da apărării ucrainene aparențele unei forțe mult mai mari decât avea în realitate.
Observatorii atenți au remarcat cum aceleași clipuri video cu tancuri rusești atacate erau difuzate în mod repetat.
Și cum contraatacuri locale erau descrise ca operațiuni strategice.
Erorile rusești erau exagerate cu mult peste proporțiile lor reale.
Pierderile rusești și adevărata dimensiune a pierderilor ucrainene erau mistificate, inventate sau pur și simplu ignorate.
Dar condițiile de pe câmpul de luptă s-au schimbat în timp, încetul cu încetul.
Odată ce forțele ucrainene s-au blocat pe poziții defensive statice în zonele urbane și în centrul Donbasului, situația Ucrainei a devenit fără speranță.
Însă și această evoluție a fost descrisă ca un eșec al rușilor de a-și atinge „obiectivele”.
Forțele de luptă terestre care imobilizează soldați pe poziții fixe pot fi cu ușurință identificate, localizate și distruse de la distanță.
Atunci când mijloacele aeriene persistente de culegere de informații, supraveghere și recunoaștere, cu sau fără om la bord, se află în legătură cu arme teleghidate precise ori cu sisteme de artilerie modernă alimentate cu informații riguroase, „menținerea pozițiilor” devine fatală pentru orice forță terestră.
Acest lucru este cu atât mai adevărat în Ucraina, unde, de la primele acțiuni, a fost evident că Moscova se concentrează pe distrugerea forțelor ucrainene, nu pe ocuparea orașelor sau capturarea teritoriului ucrainean aflat la vest de Nipru.
Rezultatul a fost distrugerea treptată a forțelor ucrainene.
Doar alimentarea episodică cu arme din SUA și țările aliate a permis menținerea atâta vreme pe poziții a trupelor ucrainene. Trupe care, însă, acum mor pe capete din cauza războiului prin interpuși al Washingtonului.
Războiul Kievului cu Moscova este pierdut.
Forțele ucrainene au suferit pierderi ireparabile. Înlocuitori antrenați nu există în număr suficient pentru a mai influența soarta bătăliei.
Pentru Ucraina situația devine din ce în ce mai disperată de la oră la oră.
Nici un ajutor sau asistență militară a SUA ori a aliaților nu mai poate schimba această situație, cu excepția unei intervenții directe a forțelor terestre americane și NATO.
Problema acum nu mai este cedarea în favoarea Rusiei de teritorii și populație în Estul Ucrainei, zonă pe care Moscova o controlează deja.
Viitorul regiunilor Herson și Zaporojie, ca și al Donbasului, este tranșat.
De asemenea, foarte probabil, Moscova va reuși să securizeze Harkov și Odessa, două orașe care, din punct de vedere istoric, sunt rusești și rusofone, prcum și teritoriile înconjurătoare.
Aceste operațiuni vor prelungi conflictul peste vară.
Problema este cum mai pot fi oprite luptele.
Încetarea luptelor la începutul toamnei depinde de doi factori cheie.
Primul este conducerea de la Kiev. Va accepta regimul Zelenski să își asume planul Biden, al unui conflict perpetuu cu Rusia?
Dacă administrația Biden se încăpățânează să se cramponeze de această strategie, Ucraina va continua să acționeze ca o bază pentru acumularea de noi forțe care să amenințe Rusia.
Practic, asta ar însemna ca regimul de la Kiev să îndrepte țara spre o sinucidere națională, expunând teritoriile de la vest de Nipru unor lovituri masive și devastatoare din partea rachetelor cu rază lungă de acțiune rusești.
Evident, acest curs al evemimentelor nu este inevitabil. Berlinul, Parisul, Roma, Budapesta, Bucureștiul, Sofia, Vilnius, Riga, Tallin și, da, chiar Varșovia, nu sunt obligate să urmeze orbește ordinele Washingtonului.
Europenii, la fel ca majoritatea americanilor, privesc deja cu îngrijorare spre abisurile unei recesiuni economice generale pe care politicile lui Biden o creează.
Spre deosebire de americani, care sunt condamnate să facă față consecințelor dramatice ale administrației actuale, guvernele europene pot abandona planul de război perpetuu gândit de Biden pentru Ucraina.
Al doilea factor este Washingtonul însuși. După ce a vărsat peste 60 de miliarde de dolari, adică mai mult de 18 miliarde pe lună, într-un stat ucrainean care acum se prăbușește, întrebarea cheie este ce se va întâmpla cu milioanele de ucraineni din restul țării care nu au fugit?
Și de unde vor veni fondurile pentru a reconstrui societatea distrusă a Ucrainei, în condițiile unei crize economice globale aflată în plină expansiune?
Atunci când inflația costă acum gospodăria americană medie cu 460 de dolari pe lună în plus, pentru a cumpăra aceleași bunuri și servicii ca anul trecut, este foarte posibil ca Ucraina să se scufunde în tăcere sub valuri ca Titanicul, fără a stârni emoții prea mari din partea opiniei publice americane.
Politicienii cu experiență știu că atenția americanilor asupra subiectelor de dincolo de granițele țării este atât de scurtă încât o recunoaștere a înfrângerii Ucrainei ar avea consecințe imediate puține sau deloc.
Totuși, efectele eșecurilor strategice din Afganistan, Irak, Libia și Siria se adună.
În anii 1980, General Motors a visat să dicteze tipul de automobil pe care americanii să îl cumpere. Dar consumatorii americani au avut alte idei.
De aceea, GM, care a dominat piața timp de 77 de ani, și-a pierdut poziția de lider în favoarea Toyota.
Washingtonul nu poate dicta toate deznodămintele și nici nu poate scăpa de răspundere pentru cheltuielile sale nebunești, nici pentru că a ruinat prosperitatea americanilor.
În noiembrie, americanii vor merge la urne. Alegerile vor însemna mai mult decât un test pentru corectitudinea procesului electoral. Ele vor însemna și o asigurare că Biden va fi ținut minte pentru încăpățânarea lui. Pentru refuzul său de a schimba direcția, ca Herbert Hoover în 1932.
Democrații își vor aminti că predecesorii lor din Partidul Democrat s-au hrănit electoral din catastrofa Hoover mai bine de jumătate de secol.
Republicanii ar putea ajunge și ei în situația de a se hrăni electoral din catastrofa Biden cincizeci de ani de acum încolo.
Articol preluat de pe situl
Dincolo de Orient si Occident 