Lucid, Inspirat, Clarvazator ! ? sau toate trei impreuna ! ?

Parintele Arsenie BOCA nu a putut citi ORA 25 si nici vedea filmul,
caci el a plecat dintre noi în noiembrie 1989, iar prima aparitie în limba româna a cartii ORA 25 a avut loc doar în anul 1991,
autorul ei, Preotul Virgil GHEORGHIU si toate cartile sale fiind interzise de regimul comunist, ca si filmul realizat dupa aceasta carte.
Iata ce spunea Parintele Arsenie BOCA înainte de a muri :

-“Ma, intoarceti-va la Dumnezeu , caci calul rosu bate la portile Rasaritului. Dar sa nu va intristati, ca de acolo vine mantuirea. Prigoana vine de la Apus”.
– “Multi vor pleca din tara, dar putini se vor intoarce.Va veni vremea cand ar dori sa se intoarca si n-or mai putea, caci Romania va fi inconjurata de flacari”.
– “O sa vina vremea cand cu 2-3 facultati nu ai unde sa te angajezi”.
– “Imi pare rau ca sunteti cei de pe urma.Va vor cerne. Va vor pune impozite, taxe si alte ingradiri. Va vor lua totul..”
– “Din cauza avorturilor românilor, ne vor stăpânii ţiganii.”
-“Invatati-va ma, sa mancati cu lingura mica. Peste lume vin necazuri, voi inca n-ati simtit!”
– “Ungurii vor mai mult decat Ardealul”.
– “Astazi Irod s-a multiplicat: nu mai e familie in care Irod sa nu-si ucida copiii.Doar putini copii mai scapa cu viata!”
– “Necredincioşii, spre ruşinea noastră, îşi cred necredinţei lor mai mult decât credem noi credinta noastra.”
-“Regenerarea neamului trebuie sa inceapa cu intemeierea unei familii crestine.”
– “Mirenii ştiu toate înfrângerile călugărilor, dar nu ştiu niciodată pe vreunul din sfinţii care să fi biruit el aceste infrangeri”.
-„Dacă nu poţi vorbi cu copiii despre Dumnezeu, vorbeşte cu Dumnezeu despre ei.”
-“Examenele se iau mai usor in stare de infranare, de castitate, pentru ca se convertesc mai usor energiile in inteligenta..”
-“Ma, faceti semnul sfintei cruci pe tot ce mancati: apa, ceai, cafea, prajitura, fructe, bautura, mancare, paine. De ar fi dat chiar si cu otrava, Sfanta Cruce anuleaza tot ce este otravit.”
-“Potrivnicul a dat primul razboi cu Adam in rai si prin el, cu noi toti, intrucat toti eram in Adam.E primul razboi pierdut de om.Infrangerea lui insa o repeta tot neamul omenesc mii de ani de-a randul, iar ceea ce a facut Adam facem si noi fiecare.”
-“Astazi nu mai prea  vedem demonizati ca acei din Gadara, in schimb vedem foarte multi dezechilibrati nervos, care nu sunt departe de aceia.Dibacia cea mare pe care o pune in lucrare satana, e de a te convinge ca nu exista Dumnezeu.Pe urma toate relele vin de la sine.”
– “Oamenii sunt intr-o robie; sunt mai multe robii, dar ceea ce e mai rau, e ca se simt bine in robie.”
 David HUME ( 1771 – 1776 ):
” E foarte rar ca libertatea sa poata fi pierduta brusc.
Sclavajul este atît de terifiant pentru cea mai mare parte a oamenilor obisnuiti cu libertatea încît aceasta trebuie sustrasa în trepte si deghizata aceasta sustragere, într-o mie de feluri pentru ca oamenii sa se poata obisnui progresiv cu sclavia.”
cred ca ar trebui sa fim mai atenti la ce ni se`ntimpla …
Posted in Uncategorized | Leave a comment

Va prezint un vizionar

      

„Viaţa n-are niciodată o finalitate obiectivă, afară doar dacă prin asta se înţelege moartea: orice finalitate în planul real este subiectivă.”[1]

Societatea civilizaţiei tehnice vrea să dea vieţii un scop obiectiv, şi astfel o ucide. Ei au redus viaţa la statistică. Dar: „toate statisticile scapă cazul unic în felul său şi, cu cât omenirea va evolua, cu atât va conta mai mult tocmai unicitatea fiecărui individ şi a fiecărui caz particular.”[2] Societatea contemporană merge exact în sensul invers, generalizând totul. „Tot generalizând şi tot căutând să aşeze toate valorile în ceea ce este general, umanitatea occidentală a pierdut simţul unicităţii, şi, ca urmare, al existenţei individuale. De unde uriaşul pericol al colectivismului, fie cel rusesc, fie cel american.”[3]

De aceea este aproape sigur că această societate se va prăbuşi, aşa cum spuneai tu într-o seară la Fîntîna. Societatea a devenit incompatibilă cu viaţa individului, îl sufocă. Şi oamenii mor, cum au murit iepuraşii albi din romanul tău. Murim cu toţii, ucişi de atmosfera otrăvitoare a acestei societăţi. Numai sclavii tehnici, maşinile şi cetăţenii mai pot trăi în ea, exact cum voiai tu să povesteşti în cartea ta. Oamenii păcătuiesc astfel faţă de Dumnezeu: acţionăm cu toată puterea noastră împotriva propriului nostru bine, deci împotriva lui Dumnezeu! Acesta e ultimul grad de decădere la care poate ajunge o societate omenească; ajunsă aici, moare, ca atâtea altele în cursul istoriei şi înainte de istorie!

Oamenii încearcă salvarea ei printr-o ordine logică, neînţelegând că tocmai ordinea o ucide. Asta e crima societăţii tehnice occidentale: ucide omul viu, sacrificându-l planului, teoriei, abstracţiunii. Iată forma contemporană în care se practică jertfa umană.

Rugul şi arderea în piaţa publică au dispărut. În locul lor sunt biroul şi statistica, cele două mituri sociale în ale căror flăcări este aruncată barbar jertfa umană. Democraţia, de exemplu, e o formă de organizare socială incontestabil superioară totalitarismului, dar ea nu reprezintă decât dimensiunea socială a vieţii umane. A considera democraţia drept sens al vieţii şi scop în sine înseamnă a ucide viaţa umană, reducând-o la o singură dimensiune. Este enorma greşeală pe care o fac comuniştii şi au făcut-o naziştii.

Viaţa omenească nu are sens decât în întregul ei. Şi sensul ultim al vieţii nu poate fi pătruns decât prin mijloacele cu care înţelegem arta sau religia: sunt mijlocele creaţiei. În această înţelegere creativă, raţiunea nu are decât un rol secundar. Matematica, statistica şi logica sunt la fel de nepotrivite pentru a înţelege şi a organiza viaţa umană ca pentru a asculta muzica lui Beethoven şi a lui Mozart. Civilizaţia occidentală contemporană se încăpăţânează însă să-i pună pe Beethoven şi pe Rafael în formule matematice; se încăpăţânează să înţeleagă viaţa oamenilor şi s-o facă mai bună prin statistici. Tentativă absurdă şi dramatică!

Omul poate ajunge, în cel mai bun caz, un apogeu de perfecţiune socială, dar asta nu-i va ajuta la nimic. Viaţa lui nu va mai exista, redusă numai la social, la automatism, la legile maşinii. Căci viaţa dispare, dacă i se interzice sensul – unicul – care e gratuit şi mai presus de logică. Sensul vieţii este absolut individual şi intim.

Societatea contemporană a părăsit de mult aceste adevăruri şi se îndreaptă, cu o viteză şi cu o forţă disperate, spre alte căi. Acolo unde curgeau Rhinul, Dunărea şi Volga au început să curgă numai lacrimi de sclavi. Şi vor curge pe albiile tuturor fluviilor Europei şi ale pământului, pînă se vor umple mările şi oceanele de lacrimile amare ale oamenilor luaţi în sclavie de tehnică, de stat, de birocraţie, de capital.

La sfârşit, Dumnezeu se va milostivi şi-l va salva pe om, cum l-a mai salvat de-atâtea ori. Între timp, aşa cum a plutit Noe peste ape cu corabia lui, vor pluti la suprafaţă, fără a fi traşi la fund de lanţurile sclaviei, oamenii care au rămas oameni. Ei vor fi salvaţi. Şi prin ei nu se va stinge, cum nu s-a stins nici în trecut, viaţa omenească. Dar salvarea nu va veni, decât numai pentru oamenii luaţi ca indivizi: viţa omenească va fi salvată prin persoane, nu prin categorii! Nici o biserică, nici o naţiune, nici un stat şi nici un continent nu-şi vor putea salva membrii în masă sau pe categorii. Se vor salva oameni individual, fără a se ţine seama de religie, de rasă ori de categorie socială şi politică. De aceea, omul nu trebuie niciodată judecat după categoria din care face parte. „Categoria” este cea mai barbară şi mai diabolică aberaţie născută din creierul uman. Şi nu trebuie uitat că până şi duşmanul nostru este tot om, nu o „categorie”!…

[1] Hermann von Keyserling

Text extras din Romanul ORA 25 publicat la Paris in limba franceza in anul 1949 !

de un mare scriitor si patriot, mult mai bine cunoscut in strainatate decit la noi.

Cald omagiu lui Virgil GHEORGHIU acolo unde se afla el acum …

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Ochelarii bunicii

„On ne voit bien qu’avec le cœur, l’ESSENTIEL est caché pour les yeux.” Antoine de St. Exupery – Micul Prinţ

Nu vedem bine decât cu inima. ESENŢIALUL este ascuns ochilor.

„Ochelarii bunicii” este numele unei delicioase prăjituri cu nucă, pe care o făcea bunica de fiecare dată de Paşti. Niciodată nu am mâncat una mai bună decât cea făcută de bunica.

Dar nu despre asta e vorba acum, imediat.

Am cunoscut la Paris, nu departe de Ambasada României, pe Avenue Bosquet,  un om care practica o meserie, din câte am înţeles, rară. Pascal BARBEY este OPTOMETRIST, adică măsoară foarte precis cu aparate complicate, parametrii ochiului şi ceva mai mult de-atât… Cu ocazia unei vizite, ne-a explicat pe scurt meseria sa.

În timp ce oftalmologul se ocupa de bolile ochiului, cum ar fi diversele traumatisme, dezlipirea de retină, ulciorul, abcesul sau praful în ochi, el se ocupa doar de constatarea problemelor de focală, măsurătorile şi reglajele posibile ale acesteia.

Vezi cursul de optică şi lentile!  J

El pleaca de la ideea că la bază, ochiul este OBIECTIV. S-a născut şi s-a dezvoltat ca să poată vedea SOARELE iar mai apoi, celelalte fiinţe şi lucruri existente sub soare.

Vederea perfectă cu ochiul, obiectiv, se poate obţine doar având o vedere justă dincolo de spaţiul fizic, o foarte bună vedere holistică. Modul subiectiv prin care omul percepe viaţa, determină o adaptare a geometriei aparatului ocular şi astfel rezultă un obiectiv, subiectiv…

Frecvent tulburările vizuale apar în momente ale vieţii în care tensiunile din relaţiile familiale, sociale sau profesionale sunt prezente. Individul nu vede clar firul conductor al vieţii sale şi are tendinţa de a manifesta tulburări de vedere. Trăind constant într-o atitudine psihică de confuzie, autocritică, îndoială sau de teamă, îşi modelează astfel ochiul pentru a materializa conflictele sale interioare.

Spre exemplu, miopii văd foarte bine de aproape şi neclar în depărtare.  Atenţia lor este dirijată preponderent spre interiorul persoanei, spre EU şi mai puţin spre exterior, noi, voi, ceilalţi, căci le e teamă de agresiunile venind din exterior. Rezultă un defect de vedere în perspectivă. Ochelarii în acest caz, reglează vederea la distanţă, dar doar în plan fizic, fără a corecta însă lipsa de viziune.

Hipermetropia, este exact inversul miopiei, o incapacitate sau un refuz al minţii de a vedea amănuntele, detaliile, microcosmosul, căci individul este mai preocupat de ceea ce se întâmplă în exterior, la distanţă, decât ceea ce se-ntâmplă în interiorul corpului său fizic, emoţional şi mental. Pentru el „noi” şi „voi” este mai important decât „eu”. Are tendinţa să-şi ascundă emoţiile pentru a nu fi judecat de cei din jur.

Astigmaţii văd imagini tulburi. Conflicte, incertitudini, îndoieli în ceea ce priveşte propria lor persoană şi în ceea ce aşteaptă de la ceilalţi. Ochiul drept, masculin, este cel al raţiunii şi al viziunii clare faţă de ceea ce dorim să obţinem. Ochiul stâng, feminin, imaginaţie, intuiţie, viziune clară a ceea ce simţim în interior.  Ambii ochi nu văd bine peisajul general. Lucrurile se complică…

Foarte interesant am spus, bine, atunci cum reglăm focala pentru a evita problemele de vedere?… l-am întrebat. Reglându-ne ochiul minţii, având o vedere justă, clară, lucidă, pe plan individual şi general.

Căci ce poate fi mai rău pentru un om cu vedere perfectă decât a nu avea viziune? De fapt este invers. Luciditatea, discernământul reglează vederea, iar ochiul ajută individul cu viziune imperfectă, deformând pentru el realitatea. Îl protejează oarecum de ceea ce intuitiv nu vrea să vadă.

Şi atunci CLARVIZIUNEA!?

Când ne ocupăm de totalitatea noastră, simultan de cele patru corpuri (fizic, eteric, emoţional şi spiritual), ameliorarea vederii este inevitabilă. Educaţia vederii nu este o disciplină limitată, căci odată ce am putut recăpăta o vedere impecabilă, trecerea de la vederea simplă la capacităţile de viziune subtile devine posibilă.

Brâncuşi când avea o idee pe care dorea să o exprime în piatră, lua un bloc mare şi-l aşeza în atelierul său rustic, din Impasse Ronsin şi se uita la el. O zi, două zile, trei zile, patru zile, ore-n şir, nemişcat, singur, în linişte, pînă vedea în blocul de piatră, forma ESENŢIALĂ, care exprima cel mai bine ideea pe care o avea în minte. Şi când această formă nu era vizibilă nici după câteva zile, postea! Post hidric, doar apă, chiar şi o săptămână întreagă şi apoi post sec, până când vedea forma ideală. 

Brâncuşi avea vederea bună, în nicio fotografie nu poartă ochelari, nici una din mărturisirile despre el nu vorbeşte cum că ar fi purtat ochelari. Atunci cu ce vedea? Cred că aştepta să poată vedea cu mintea şi mai ales cu inima.

Îmi aduc aminte şi de bunica mea, care a murit când eram prea mic ca să o pot înţelege şi să o cunosc cu adevărat. Nu purta niciodată ochelari…

În schimb chinezii, uitaţi-vă bine, mai toţi poartă ochelari. E poate un motiv să considerăm că suntem salvaţi!? Doar cu condiţia că între timp să nu ne pierdem nici noi vederea, nici mintea şi nici inima…

Sunt acum convins că Micul Prinţ avea dreptate: Nu putem vedea bine decât cu inima, esenţialul este ascuns ochilor…

 

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Spirala logaritmică

Popoarele îsi scriu propria biografie în trei carti : cartea faptelor, cartea cuvintelor si cartea artei. Nici una nu poate fi înteleasa fara a le fi citit si pe celelalte doua, dar dintre toate, cea mai demna de încredere este cea din urma. (John Ruskin)

Constantin Brâncusi se nascuse în mijlocul naturii si era fericit în sînul ei. Cu picioarele goale colinda vara cîmpuri si suia cu pastorii prin paduri, la munte.  Asculta de mic,  vechea poveste a bunicii sale cu Pasarea Maiastra care-i scoate la lumina pe copiii rataciti, în dificultate, în hatisul padurii. In anul 1902, cînd a plecat pe jos din Bucuresti spre Paris, Brâncusi nu a plecat singur.  A luat cu el  Pasarea Maiastra a copilariei sale.

Tragedia lui Brâncusi a fost moartea tatalui sau, vaduvia mamei cuminti cu sase orfani în spinare si cu avere putina.  Al doilea act tragic a fost vinderea curelei stramosesti , pt a pleca la studii în Bucuresti . Apoi a încetat tragedia si a început drama. Instrainarea, cautarea, îndoielile, revolta, anarhismul, lepadarea de anarhie,  luminozitatea, împlinirea, ascetismul. O drama cu happy end. A trait tragedia si drama individualismului pentru ca a devenit citadin prin expatrierea timp de 53 de ani la Paris. Cu Brâncusi începe oarecum drama individuala la români, problematizarea, liberul arbitru. Pe persoana fizica. Cu mult timp în urma altor popoare europeene.

Brâncusi a fost conteporan cu Nietzche. Cind a trecut ca o Pasare calatoare prin Basel, Nietzche murise de cîtiva ani doar, nu departe, la Weimar. Un taran viguros, o forta vitala ce urma sa se exprime în piatra bruta, pentru a deveni cel mai mare sculptor modern,  la foarte mica distanta de cel mai mare scriitor al secolului XX, intelectual citadin cu o sanatate subreda de-a lungul întregii sale vieti.

Sa se fi întîlnit spiritele lor totusi ? Brâncusi a cunoscut filozofia lui Nietzche si i-a preluat anumite idei  fara sa se considere însa nietzchean. Caci a avut anii sai filozofici. Fara sa se creada filozof si-a dat seama ca nu se poate trai fara filozofie. Si nici fara spiritualitate. A fost un tolerant al tuturor religiilor, a studiat spiritualitatea africana si sudamericana si mai ales budismul. A fost contemporan cu Rudolf Steiner si Peter Neagoe afirma chiar, ca initierea sa moderna a început cu Doctrina Secreta, carte pe care a primit-o cînd era în Elvetia, în stare critica, în spital, de la un pacient batrîn ce avea patul alaturi de al sau.

Constantin_BrancusiPe elevul, pentru foarte scurt timp al lui Rodin, l-au interpelat vorbele lui Apollinaire, care parca stia ca noua arta nu va mai fi o arta a imitatiei ci una a conceptiei, ceva cu care ochii occidentului nu se obisnuisera înca.  Intins pe spate, uitîndu-se la copacii înalti, se gîndea ca acestia nu aveau nevoie de capat ca piramidele facute de om. O forma  adevarata ar trebui sa sugereze infinitul, zicea el. Copacii ce cresc din pamînt se lupta cu legea gravitatiei. Semintele lor sunt linii de forta. Exista doua feluri de arta, geometrica si vitala. Omul de stiinta este preocupat doar de legile matematice. Ascetul se foloseste de geometrie pentru a descoperi spiritul ce salasluieste în toata natura. Astfel, materia însasi devine spirit. Atunci îi veni ideea de a transforma un copac într-o coloana nesfîrsita, simbol al aspiratiei omului spre divinitate.

Pe cel ce se ea protejat de spiritul poetului tibetan Milarepa sau o reîncarnare a acestuia îl obsedau însa cuvintele LIBER ca PASAREA în AER. Se întreba cum ar putea realiza în sculptura, aspiratia omului spre eliberare spirituala.

Cauta o forma pentru a reprezenta Pasarea  Maiastra si a ajuns la concluzia ca forma ideala, esentiala, este o forma geometrica, simplitatea geometrica, simbol al organizarii perfecte. Era hotarît sa împinga astractul pîna cînd forma geometrica va prinde viata. Citind si tot citind, afla ca spirala logaritmica era unica forma matematica universal întîlnita în natura, forma semintelor în pastaia lor, în palaria de floarea soarelui, forma uraganelor, a cochiliei melcului, însusi universul are forma de spirala.  A  construit milimetru cu milimetru curba de forta care sugera cel mai bine miscarea pasarii în spatiu. Transforma pasarea într-o manifestare mareata a spiritului. Nu s-a gîndit nici un moment la zborul propriu zis al pasarii ci la eliberarea spirituala a omului. Forma geometrica era însufletita, umanizata, datorita fuziunii dintre forta sufleteasca si idealul materiei.

Cînd Edward Steichen ateriza la New York cu Pasarea în spatiu, cumparata cu 600 de dolari la Paris, inspectorul vamal a refuzat sa o considere opera de arta si a reclamat taxe vamale de 240 de dolari. A urmat un proces celebru. Sala Tribunalului era în cladirea oficiului vamal al Statelor Unite care dadea spre golf. In spatele judecatorului era un steag mare american, iar în fata lui, Pasarea în spatiu.  Procurorul general o numise « o bara din alama lustruita si îndoita armonios ».

Procesul a fost cîstigat în cele din urma, iar în 1926 cînd aterizase la rîndul sau la New York, Brâncusi era deja o celebritate.  Cînd spuse ca nu forma exterioara este reala ci esenta lucrurilor, milioane de oameni reflectara la cuvintele sale si începura sa se întrebe daca nu s-au grabit cumva atunci cînd ridiculizasera noua arta. Pasarea SA Maiastra cunoscuta de la bunica sa, l-a scos din hatisurile vietii si a devenit cea mai faimoasa lucrare de sculptura moderna. Ulterior, aceasta forma geometrica a fost adoptata si ca forma ideala a elicei de avion. Pasarea maiastra este azi evaluata la mai multe zeci de milioane de dolari.

Sfântul din Montparnasse, cum l-a numit prietenul sau Peter Neagoe, se asemuia astfel Printului din basme, pornit în cautarea printesei adormite în padurea artei. Printul nu trebuia doar sa o gaseasca pe printesa adormita, ci sa o si trezeasca. Sa acopere ‘’forma magica’’ si în acelasi timp sa-i dea viata, sa o prezinta omului modern. Intr-o vreme în care scriitorii începusera sa denunte siretenia aproape animalica a omului civilizat, care pe rînd l-a înrobit, înselat, corupt si în cele din urma ucis pe omul salbatic, Brâncusi simtea ca omul modern trebuie sa se întoarca la copilaria rasei sale pentru a ajunge din nou la corespondenta initiala cu universul din jurul sau.

Taranul de la Hobita, care coerent cu el însusi a dus si la Paris o viata de taran, des îmbracat în haine albe ciobanesti, a refuzat mercantilismul artei vremurilor. S-a întors la bucuria curata a artistului din neolitic si la plenitudinea sculptorului din antichitate si a reînnodat firul artistului anonim medieval plin de evlavie pentru arta si convingerea sa intima. Creatorul de la Portile Orientului a impus cumparatorului occidental marfa sa,  emotia sa, stilul si gîndirea sa si nu viceversa.

Cred ca este exemplul, parcursul cel mai rapid,  pentru omul care a legat întelepciunea populara de modernitate prin inspiratie si cunoasterea riguros stiintifica în acelasi timp.

Pentru aceasta, nu a refuzat trecutul, s-a sprijinit cu nadejde pe tot acest bagaj, însusindu-si de asemenea tot ce-i putea pune la dispozitie prezentul pentru a construi si a se construi pentru viitor.

Ascetul Brâncusi a realizat astfel, într-un interval de timp foarte scurt, legatura dintre natura nationala si întelepciunea populara româneasca pe de o parte si modernitate si spiritualitate constient cultivata pe de alta.  Sa fie aceasta trecere, rasturnare rapida de situatii una dintre specificitatile poporului român si karma sa ? Am parcurs mai repede decît toti ceilalti europeeni drumul de la evul mediu la iPhone si am ramas, poate ca prin noroc, cea mai rurala societate din Europa, cea mai aproape de pamînt si de natura. Suntem unica tara din lume, de cultura si limba latine si crestin ortodoxa,  singura tara europeana care are si mall-uri dar si padure virgina.

Poate ca totusi, suntem pe drumul cel bun … 

 

Surse:   Petre Pandrea, Amintiri si exegeze

              Peter Neagoe, Sfîntul din Montparnasse

                   Marcel Mihalovici, Amintiri despre Brâncusi

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Geneza

Cum aş putea începe altfel acest blog, decît cu

G E N E Z A

La-nceput, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă,
Pe când totul era lipsă de viaţă şi voinţă,
Când nu s-ascundea nimica, deşi tot era ascuns…
Când pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns.
Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă?
N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă,
Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază,
Dar nici de văzut nu fuse şi nici ochi care s-o vază.
Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,
Şi în sine împăcată stăpânea eterna pace!…
Dar deodat-un punct se mişcă… cel întâi şi singur. Iată-l
Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!…
Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii,
E stăpânul fără margini peste marginile lumii…
De-atunci negura eternă se desface în făşii,
De atunci răsare lumea, lună, soare şi stihii…
De atunci şi până astăzi colonii de lumi pierdute
Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute
Şi în roiuri luminoase izvorând din infinit,
Sunt atrase în viaţă de un dor nemărginit.
Iar în lumea asta mare, noi copii ai lumii mici,
Facem pe pământul nostru muşunoaie de furnici;
Microscopice popoare, regi, oşteni şi învăţaţi
Ne succedem generaţii şi ne credem minunaţi;
Muşti de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul,
În acea nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul
Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată,
Că-ndărătu-i şi-nainte-i întuneric se arată.
Precum pulberea se joacă în imperiul unei raze,
Mii de fire viorie ce cu raza încetează,
Astfel, într-a veciniciei noapte pururea adâncă,
Avem clipa, avem raza, care tot mai ţine încă…
Cum s-o stinge, totul piere, ca o umbră-n întuneric,

Căci e vis al nefiinţei universul cel himeric…

În prezent cugetătorul nu-şi opreşte a sa minte,
Ci-ntr-o clipă gându-l duce mii de veacuri înainte;
Soarele, ce azi e mândru, el îl vede trist şi roş
Cum se-nchide ca o rană printre nori întunecoşi,
Cum planeţii toţi îngheaţă şi s-azvârl rebeli în spaţ’
Ei, din frânele luminii şi ai soarelui scăpaţi;
Iar catapeteasma lumii în adânc s-au înnegrit,
Ca şi frunzele de toamnă toate stelele-au pierit;
Timpul mort şi-ntinde trupul şi devine vecinicie,
Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie,
Şi în noaptea nefiinţii totul cade, totul tace,
Căci în sine împăcată reîncep-eterna pace…

( fragment din Scrisoarea I, de Mihai EMINESCU )

Eminescu este intraductibil în alte limbi.

Cred că am ales să ne naştem români şi pentru a-l putea citi pe Eminescu.

Ideal ar fi să-l şi putem înţelege …

Posted in Uncategorized | Leave a comment