Va prezint un vizionar

      

„Viaţa n-are niciodată o finalitate obiectivă, afară doar dacă prin asta se înţelege moartea: orice finalitate în planul real este subiectivă.”[1]

Societatea civilizaţiei tehnice vrea să dea vieţii un scop obiectiv, şi astfel o ucide. Ei au redus viaţa la statistică. Dar: „toate statisticile scapă cazul unic în felul său şi, cu cât omenirea va evolua, cu atât va conta mai mult tocmai unicitatea fiecărui individ şi a fiecărui caz particular.”[2] Societatea contemporană merge exact în sensul invers, generalizând totul. „Tot generalizând şi tot căutând să aşeze toate valorile în ceea ce este general, umanitatea occidentală a pierdut simţul unicităţii, şi, ca urmare, al existenţei individuale. De unde uriaşul pericol al colectivismului, fie cel rusesc, fie cel american.”[3]

De aceea este aproape sigur că această societate se va prăbuşi, aşa cum spuneai tu într-o seară la Fîntîna. Societatea a devenit incompatibilă cu viaţa individului, îl sufocă. Şi oamenii mor, cum au murit iepuraşii albi din romanul tău. Murim cu toţii, ucişi de atmosfera otrăvitoare a acestei societăţi. Numai sclavii tehnici, maşinile şi cetăţenii mai pot trăi în ea, exact cum voiai tu să povesteşti în cartea ta. Oamenii păcătuiesc astfel faţă de Dumnezeu: acţionăm cu toată puterea noastră împotriva propriului nostru bine, deci împotriva lui Dumnezeu! Acesta e ultimul grad de decădere la care poate ajunge o societate omenească; ajunsă aici, moare, ca atâtea altele în cursul istoriei şi înainte de istorie!

Oamenii încearcă salvarea ei printr-o ordine logică, neînţelegând că tocmai ordinea o ucide. Asta e crima societăţii tehnice occidentale: ucide omul viu, sacrificându-l planului, teoriei, abstracţiunii. Iată forma contemporană în care se practică jertfa umană.

Rugul şi arderea în piaţa publică au dispărut. În locul lor sunt biroul şi statistica, cele două mituri sociale în ale căror flăcări este aruncată barbar jertfa umană. Democraţia, de exemplu, e o formă de organizare socială incontestabil superioară totalitarismului, dar ea nu reprezintă decât dimensiunea socială a vieţii umane. A considera democraţia drept sens al vieţii şi scop în sine înseamnă a ucide viaţa umană, reducând-o la o singură dimensiune. Este enorma greşeală pe care o fac comuniştii şi au făcut-o naziştii.

Viaţa omenească nu are sens decât în întregul ei. Şi sensul ultim al vieţii nu poate fi pătruns decât prin mijloacele cu care înţelegem arta sau religia: sunt mijlocele creaţiei. În această înţelegere creativă, raţiunea nu are decât un rol secundar. Matematica, statistica şi logica sunt la fel de nepotrivite pentru a înţelege şi a organiza viaţa umană ca pentru a asculta muzica lui Beethoven şi a lui Mozart. Civilizaţia occidentală contemporană se încăpăţânează însă să-i pună pe Beethoven şi pe Rafael în formule matematice; se încăpăţânează să înţeleagă viaţa oamenilor şi s-o facă mai bună prin statistici. Tentativă absurdă şi dramatică!

Omul poate ajunge, în cel mai bun caz, un apogeu de perfecţiune socială, dar asta nu-i va ajuta la nimic. Viaţa lui nu va mai exista, redusă numai la social, la automatism, la legile maşinii. Căci viaţa dispare, dacă i se interzice sensul – unicul – care e gratuit şi mai presus de logică. Sensul vieţii este absolut individual şi intim.

Societatea contemporană a părăsit de mult aceste adevăruri şi se îndreaptă, cu o viteză şi cu o forţă disperate, spre alte căi. Acolo unde curgeau Rhinul, Dunărea şi Volga au început să curgă numai lacrimi de sclavi. Şi vor curge pe albiile tuturor fluviilor Europei şi ale pământului, pînă se vor umple mările şi oceanele de lacrimile amare ale oamenilor luaţi în sclavie de tehnică, de stat, de birocraţie, de capital.

La sfârşit, Dumnezeu se va milostivi şi-l va salva pe om, cum l-a mai salvat de-atâtea ori. Între timp, aşa cum a plutit Noe peste ape cu corabia lui, vor pluti la suprafaţă, fără a fi traşi la fund de lanţurile sclaviei, oamenii care au rămas oameni. Ei vor fi salvaţi. Şi prin ei nu se va stinge, cum nu s-a stins nici în trecut, viaţa omenească. Dar salvarea nu va veni, decât numai pentru oamenii luaţi ca indivizi: viţa omenească va fi salvată prin persoane, nu prin categorii! Nici o biserică, nici o naţiune, nici un stat şi nici un continent nu-şi vor putea salva membrii în masă sau pe categorii. Se vor salva oameni individual, fără a se ţine seama de religie, de rasă ori de categorie socială şi politică. De aceea, omul nu trebuie niciodată judecat după categoria din care face parte. „Categoria” este cea mai barbară şi mai diabolică aberaţie născută din creierul uman. Şi nu trebuie uitat că până şi duşmanul nostru este tot om, nu o „categorie”!…

[1] Hermann von Keyserling

Text extras din Romanul ORA 25 publicat la Paris in limba franceza in anul 1949 !

de un mare scriitor si patriot, mult mai bine cunoscut in strainatate decit la noi.

Cald omagiu lui Virgil GHEORGHIU acolo unde se afla el acum …

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s